Baba de langa mine a strans intr-o punguta luata cu 20 de bani de la Sensiblu tot ce nu a putut sa manance din micul dejun oferit de British Airways : gemul, salata de fructe … a luat si tacamurile de plastic, probabil ca se va mandri la vecinele de bloc cu ele . Il cearta pe nepoti-su de langa ea, o varianta redusa a lui Serban, ce o sacaie cu intrebari stupide . Acum dezleaga integrame privind lung prin lentilele murdare ale ochelarilor . Tema careului este “Gimnastica”, n-a scris decat doua cuvinte, cred ca a uitat numele fetelor ce incercau barna, solul, paralele si sariturile la Olimpiada de la Helsinki . Sunt de varsta ei acum, adica batrane, leat cu Tutankamon . Auuu, au inceput turbulentele, ma vede Dumnezeu ca sunt rautacios, gata ma opresc . Baba o rupe putin si pe engleza, stie si ca ne apropiem de Canalul Manecii, nu calatoreste pentru prima oara in Anglia cu avionul . Ala micu’ e umblat si el : nu se joaca cu butoanele de deasupra lui, nu se holbeaza la stewardese si se duce singur la toaleta . Frunzaresc amandoi revistele, dezlipind mostrele de parfumuri si voucherele de telefonie mobila . Acestea ajung imediat in geanta incapatoare a babei . Acolo unde este si punga Sensiblu .
In Londra, aeroportul Heathrow arata prea putine lucruri despre Olimpiada . O mizerie neasteptata la “security check” si o plictiseala desavarsita intiparita pe fetele angajatilor … Ne luam cafelele obligatorii de la Starbucks, portiile mari, ce par imposibil de baut si admiram din spatele geamului imens al Terminalului 5 giganticele pasari de metal ce se pregatesc sa migreze (temporar) in America de Nord . Inghitim si cateva sandwich-uri si ne tinem respiratia cand citim pe meniul de la “Caviar House & Prunier” pretul pentru 30 de grame de icre negre . 120 de lire . Sterline .
In “transatlantic” ma joc pe ecranul televizorului din fata pana ma decid sa revad “Rocky” . Rezist fara sa adorm pana la scena mea preferata : cu fata plina de sange, cu ochii umflati, incapabil sa vada la doi metri in fata sa, Rocky striga din toti rarunchii, Adrian, Adrian, Adrian … Iar Adrian – Talia Shire intra timida in sala, imbracata ca o scolarita, cu pardesiu si bereta si ii cade in brate . Happy-end … si o codita lasata pentru celelalte 4 parti, una mai slaba decat cealalta .
Nu credeam ca statul pe scaun o sa ma oboseasca si enerveze asa mult . Am vazut pensionari facand ture in avion fiindca intepenisera in scaune, dar si persoane care dormeau fara nicio grija, probabil navetisti transoceanici . Toaleta avionului este o “bijuterie” de o jumatate de metru patrat : nu-ti lipseste nimic, ai deasupra bideului si o masuta pentru infasat pruncul, daca nu esti atent il poti scapa in vas .
Am adormit cu casca pe urechi cu putin timp inainte de aterizare si m-am trezit in aplauzele vecinilor mei pakistanezi bucurosi ca pilotul englez, supus al Reginei, a asezat rotile avionului pe o traiectorie paralela cu marginile pistei din Calgary . Pusesem in sfarsit, indirect, picioarele pe pamantul canadian .
