Draga mea bunica,
Draga Mica,
N-am mai vorbit de mult timp, de vreo 26 de ani… Dar sa stii ca nu te-am uitat, m-am gandit uneori (e adevarat, nu prea des) la tine cu intensitate si cu emotie. Imi lipsesc clipele cand ne uitam impreuna peste pozele sepia facute inainte de razboi sau momentele in care imi povesteai despre fratii tai ori despre rafinariile din Ploiesti, bombardamente si refugiu. Apropo de fratii tai, l-am intalnit deunazi pe Valentin, baiatul fratelui tau Cristian. Am fost la Merei, locul care iti placea atat de mult si am revazut casa in care au trait Cristian si sotia sa Maria. Cladirea e neschimbata, pastreaza eleganta vechilor case boieresti construite la tara, in mijlocul viilor, respira acelasi aer vechi, dar demn, al constructiilor ce se mai tin cu greu pe picioare. Nepotul tau, Valentin, implineste in curand 90 de ani si seamana din ce in ce mai mult cu nenea Cristian. Lipia nu s-a schimbat mai deloc. Casa, mica si ingrjita, trece voiniceste prin toate anotimpurile, fie cald sau frig, protejata de crengile si frunzele nucilor pe care ii stii foarte bine. Valentin si Eliza se duc in fiecare an acolo, reusind sa pastreze vie acesta adevarata mostenire de familie.
Ma gandesc de multe ori la viata si la cariera ta. Si ma mandresc ca drumul deschis de tine, ca una dintre putinele femei-inginer din Romania interbelica, a fost urmat si de nepotii tai. Si eu si Ileana am vrut sa fim ingineri si ne-a placut sa experimentam si sa descoperim lucruri noi in jurul nostru. Pe Marguta, sotia mea, nu ai cunoscut-o, dar cred ca v-ati fi inteles de minune. Sensibila, profunda, ambitioasa si puternica, dar si mandra, e intruchiparea modelului de succes trasat de tine. Nu e inginera, ci profesoara, de fapt as putea spune ca e pe jumatate inginera pentru ca are acea curiozitate si inclinare pentru a-si demonstra siesi si copiilor cu care lucreaza ca lumea care ne inconjoara a inceput cu o cauza si evolueaza urmand niste legi stricte. Nu are inventii si nu a contribuit la dezvoltarea unei industrii, asa cum ai facut tu cu industria chimica in Ploiesti, dar a creat ceva mult mai pretios: a imbogatit mintile si inimile unor copii cu “povesti” frumoase si cu “personaje” ce alcatuiesc fascinanta lume a fizicii. Acesti copii s-au indragostit de fenomenele naturii asa cum le-au invatat de la ea, reusind sa ajunga printre cei mai buni elevi, castigatori de zeci de concursuri si olimpiade scolare.
Copiii nostri, ca sa zic asa, nu au avut de ales. Acasa, in fiecare zi, cu o profesoara de fizica ce “i-a tocat” nu numai cu legile mecanicii, termodinalicii si electricitatii, dar si cu formulele matematicii, cu un inginer de calculatore ce nu scapa nicio ocazie sa-i invete vreo smecherie tehnologica, nu au avut incotro. Au fost si ei cuceriti de inginerie. Ruxandra e un perpetuum mobile, inteligenta si plina de energie, gata oricand s-o ia de la capat, un exemplu de corectitudine si de intransigenta (uneori chiar prea multa!), dar in acelasi timp stiind sa-si ascunda foarte bine sentimentele si gandurile. Energia asta multa o face cateodata sa treca cam superficial peste unele lucruri si asa rateze unele ocazii, dar o ajuta sa fie in priza mereu cu ceea ce ii place. Calculatoarele ii plac, normal. Serban bate spre opusul ei. Calm, patrunzator, inzestrat cu o minte si o memorie ascutite, isi conserva energia pentru a o folosi la maxim atunci cand are nevoie. Pasionat de sporturi, atent si la viata sociala si politica din jurul lui, este copia mea la indigo. Si la timiditatea si retinerea pe care o are vizavi de oamenii pe care nu-i cunoaste si fata de situatiile neasteptate. Desigur si el a ales drumul greu, dar frumos, al ingineriei.
N-am fost foarte bland cu copiii mei. Poate am invatat si de la tine prin indemnurile pe care mi le dadeai mereu si prin ambitia pe care o cultivai mereu in mine. Le-am zis si eu sa nu se opreasca niciodata din invatat, sa nu le fie teama de nou, sa nu se relaxeze niciodata si sa nu abandoneze niciodata o lupta. Le-am spus sa aiba teluri inalte, sa munceasca pentru note mari si pentru a-si pastra increderea in ei insisi prin succesele de fiecare zi. N-am reusit intotdeauna sa-i fac sa inteleaga aceste sfaturi, dar cred ca acum sunt la varsta la care se autoeduca si la care isi vor aduce aminte de ele atunci cand le este greu. Cred ca ar fi trebuit sa fac mai multe, sa fiu mai aproape de ei si sa-i fac sa-si deschida mai mult inima catre mine. Uite, de exemplu, Ruxandra si-a luat examenul de licenta, adaugand o noua generatie de ingineri in familie. La proiect a luat nota noua, cu o lucrare la care a muncit mult si cu pasiune, dar eu am sperat si am indemnat-o sa se duca spre zece. Nu a fost sa fie, dar pana la urma nu conteaza nota, ci, ca sa folosesc un sablon, important este cu ce pleaca in viata de pe bancile facultatii, Cand am intalnit-o si am felicitat-o pentru rezultat, discutand cu ea, i-am prins de cateva ori, timp de cateva zecimi de secunda, ochii ei negri-caprui ce se uitau cu teama la mine. Cu frica de a ma fi dezamagit, cu nelinistea data de indoiala ca ar fi facut un lucru perfect. Iti dai seama ca nu asta am vrut sa-I transmit, sunt doar prizonierul dorintei ca Ruxandra si Serban sa fie mai buni decat mine si Marguta. Sa reuseasca sa faca mai mult decat ce am facut noi.
Si daca sunt tot la capitolul sfaturi, capitol pe care l-am invatat de la tine, le-as spune, in primul rand, sa nu iroseasca cea mai mare bogatie pe care o avem cu totii, dar pe care o ignoram cu inconstienta. Timpul este comoara cea mai de pret, copii! Folositi-l cu chibzuinta, si mai ales nu risipiti nicio secunda. Nu amanati actiunile pe care le puteti face acum, mai tarziu vor consuma mai mult timp. Nu leneviti, utilizati fiecare minut pentru a invata, a face sport, a citi, a calatori sau pentru o alta pasiune. Nu va lasati atrasi de meschinarii, de intrigi si de conflicte. Fiti deschisi si naturali. Si daca va place puneti mana pe stilou, pix sau pe tastele laptopului si scrieti toate intamplarile prin care treceti. Un jurnal propriu sau o colectie de povestiri va va fi cel mai bun prieten mai tarziu, iar cu el va veti incanta familia si copiii. Mai tii minte Mica scrisul frumos si ordonat pe care tataie il aseza in scrisorile pe care le trimitea fostilor camarazi din armata? Si stii ce mai imi aduc aminte cu placere? Intalnirile voastre, la o cafea si o dulceata, vizite la care si eu, pusti fiind, participam; cu familia Neaga, cu domnul Marinescu, si cu altii, prietenii vostri ce veneau direct din perioada interbelica si care imi povesteau despre batalii si despre victorii, despre Ploiestiul de altadata, cu case vesele, cu bone si ordonante, cu politisti si petrolisti. Cand ma vedea domnul Marinescu ma alinta cu “Ce mai faci, carlane?”
Eeh, carlanul de atunci are la randul lui doi carlani. Carora le-a dat drumul in lume si pe care ii asteapta mereu sa se intoarca, mai buni, acasa.
Iulie 2018 Al tau nepot, Liviu
PS
Am uitat sa-ti spun ca mai avem un inginer in familie. Unul mai tare decat noi toti. A terminat doua facultati: foraj, specialitatea gropi si constructii, cu mastrat in demolari. Munceste toata ziua, nu sta o clipa locului: sapa, imprastie pamantul, smulge flori, indoaie copaci si darama garduri. Are o viteza cosmica, o coada ce oscileaza ca o pendula, un bot umed si doi ochi verzi, de copil pierdut pe plaja. Il cheama Argo, e cuminte si mananca tot din farfurie. L-ai fi iubit neconditionat …
@imaginea de aici: https://www.deviantart.com/cindysart/art/Old-time-589886247
