In clasa a VII-a, Adrian era un copil model . Ii placeau cartile de Jules Verne si filmele cu Louis de Funes . Locuia intr-un orasel de provincie, patriarhal, inconjurat de dealuri cu livezi de pruni . Era comandant de detasament la pionieri si olimpic judetean la chimie . Avea cativa prieteni asa si asa, nici foarte-foarte, cu care juca fotbal pe terenul batatorit din spatele blocului . Impartea camera cu fratele sau si cu colectiile acestuia de capace de bere si timbre . Parintii lucrau in schimburi, reusind sa fie rareori mai mult timp impreuna acasa, cu baietii . Tatal, maistru la uzina mecanica si mama, controlor de calitate la fabrica de conserve, erau niste oameni cumsecade, respectati in cartier si recunoscuti pentru grija cu care isi cresteau copiii . Colegii il placeau, il admirau, ei ii “agatasera” de camasa de pionier snurul galben de sef . Se simtea bine, visa cu ochii deschisi la un viitor luminos, cand o intamplare din trimestrul al doilea avea sa-i schimbe destinul . Fata la care tinea, o colega de care era indragostit atat cat stia iubi un pusti de 13 ani, i-a intors spatele indreptandu-si atentia spre un baiat mai mare, dintr-a opta, fotbalist la juniorii clubului local si fiu de secretar de partid cu propaganda pe intregul orasu . Baiatul era adus la scoala in fiecare zi, de o Dacie gri, cu numar mic si galben, statea la casa, avea televizor Telefunken si isi petrecea vacantele de obicei pe Litoral, intr-un hotel din Neptun . Adrian si-a jurat atunci ca va face orice sa aiba si el intr-o zi atat de multi bani incat sa-si duca la scoala copii nu cu o Dacie gri, ci cu un Aro mare si alb .
Anii au trecut, cu examenele de atunci, trepte in viata pe care le urcau cu totii, unii mai usor, altii mai greu . Scara lui Adrian a fost una scurta, a ajuns repede in varf, trecand cu bine de toate obstacolele : treapta intai, treapta a doua si, in final, examenul de facultate . A intrat la Politehnica, la o facultate buna, cautata, o recunoscuta sursa de specialisti pentru nevoile crescute ale economiei socialiste . S-a integrat perfect, a castigat aprecierea profesorilor prin expunerile lungi si detaliate sustinute la exemenele orale si simpatia colegelor pentru ajutorul dezinteresat dat in sesiune . Baietii-colegi nu erau multi, era totusi o facultate de fete, dar si-a gasit printre ei un amic cu care a legat mai mult deact o stransa prietenie . In anul doi s-au mutat in aceeasi camera de camin pe care nu au mai parasite-o pana la sfarsitul facultatii . Marius era un baiat slabut, inalt, brunetel, ajuns in Bucuresti din Moldova, din zona Neamtului, cu un talent de povestitor mostenit direct din neamul lui Creanga . In camera din camin s-au tesut cele mai frumoase vise si planuri de viata in care cei doi se vedeau conducand uzine cu mii de oameni, avand fiecare cate o casa si cate o masina, Adrian, un Aro mare si alb, Marius, o Dacie Break cu 5 viteze . Seara, stateau in paturile suprapuse si repetau, fara sa stie, scena din Operatiunea Monstrul . In patul de sus, Adrian se simtea ca un director si il punea pe Marius sa-i spuna cate o poveste inainte de a adormi . Acesta din urma, in rolul lui Cornelus din film, in patul de jos, incepea sa depene amintiri din liceu, cu meciuri de fotbal jucate in timpul orei de franceza, cu tabere agricole in care jucau Monpoly la lumina singurului bec de pe strada si cu iubiri platonice depanate in salile de cinematograf . Bicicleta galbena si stiloul cu penita de iridiu nu au aparut niciodata in epica lui Marius, dar asta nu inseamna ca naratiunile lui nu erau mai putin interesante .
Absolvirea facultatii l-a prins pe Adrian in tumultul evenimentelor post-revolutionare . Nu abandonase invatatura, dar se lasase purtat si de valul miscarilor nemaivazute pana atunci in peisajul romanesc : Piata Universitatii, sindicatele studentesti, atractia partidelor istorice . Si-a dat licenta si apoi s-a trezit singur in strada . Promisiunile economiei de stat disparusera, uzinele se inchideau ca usile de la metrou, toata lumea astepta ajutoarele din strainatate . A fost momentul in care Adrian a hotarat sa porneasca pe cont propriu . Fratele lui isi deschisese un magazin in orasul natal, intr-un chiosc de tabla facut uzina tatalui lor. Vindea sapunuri si detergenti, dulciuri ambulate, bere, servetele si haine aduse de la turci . Avea si un dozator de suc, singurul din oras, pe care il incredinta lui Adrian, sa aiba grija de el, sa vanda bautaura colorata, urmand ca toti “francii” incasati sa fie ai lui . Adrian, baiat inteligent, cu temele facute la cursurile de economie politica, a inteles ca de acum inainte banii se supun unei singure legi, a cererii si ofertei . Si-a cumparat, cu economiile depuse de taica-sau la CEC pentru o Dacie noua, o rulota in care a instalat aparatul de suc si a inceput sa cutreiere pietele, oboarele si targurile de duminica . Era vara, cald, oamenii erau atrasi de lichidul rece, rosu, galben sau verde si dadeau bani macar de curiozitate . Cu ce a castigat si-a cumparat un calculator, o raritate in acele timpuri si de aici a inceput aventura .
(va urma)
*poza de aici
