Dis-de-dimineata . La Receptie

Violeta cobori grabita din microbuzul ce parcase paralel cu aleea gazonata din fata cladirii . Isi aranja tinuta, usor sifonata de aglomeratia din metrou si isi cerceta instinctiv poseta . Era inchisa, dar verifica prevazatoare telefonul, portmoneul si buletinul . Totul era in regula . Intra pe usa batanta in acelasi timp cu primele raze de soare ce aparusera pe campul din spatele complexului de cladiri, la orizont .

Hotarata, ca un elector in sectia de votare, trecu printre turnichetii de la parter fara sa-i atinga si facu prima oprire obligatorie in fata liftului . Apasa delicat pe 3 si se posta cuminte in fata usii care avea deasupra prima litera din Abecedar . Iesi din lift, rasufland greu, ca si cum urcase pe scari, si isi propti ochii in tricoul verde al Ioanei, pe care scria cu majuscule “La promotii castiga cine nu trebuie “ . I se paru un semn rau, asa de dimineata, incat ii zise repede : “Dar ce draga, tu ai trecut deja la tinuta verde, de primavara ? Sa vii pe la mine, dupa ce termini cu oglinzile din baie, sa-ti dau un tricou rosu castigator” . Ioana n-o auzi, pentru ca vorbea la mobil cu Gicu, ce o sunase sa-i spuna ca simtea un miros puternic de gaze acasa si nu stia ce sa faca . “Deschide geamul de la bucatarie si modifica procentele de oxigen din aer”, fu raspunsul care o lasa cu gura cascata pe Violeta, dar uita repede de gaze, carbon, oxigen si alte elemente chimice si se aseza in locul in care lucra de obicei . La receptie .

Isi porni calculatorul si verifica, pentru inceput daca avea apeluri telefonice nepreluate . Mai avea surprize din cand in cand, sa constate ca unii nu dorm nici vara, nici ziua, nici noaptea, nefacand altceva decat sa sune unde vedeau cu ochii pe net . Si mai lasau si mesaje . De iubire, de ura, de nervi, de disperare, de ajutor, de multumire (mai putine !) . Asa ca dupa ce asculta in receptor, zambind si incruntandu-se alternativ, sterse fara nicio remuscare toate “declaratiile” stranse in timpul noptii . Isi aranja apoi la indemana stampila, cateva plicuri, trei pixuri, tabelul pentru curierul de la 14:00, o sticla de apa si cateva agrafe de birou, utile in orice situatie . Ziua de lucru putea incepe .

La cinci minute distanta, in viteza, cu haina fluturand, isi facu aparitia in fata usii de sticla, Ovidiu . Il vazu cautand febril prin buzunare, asa ca ii curma agitatia, apasand scurt pe butonul de sub masa . Usa se debloca si Ovidiu intra cu un “Saru’mana” pana la pamant . “Ce chestie”, gandi Violeta, ”in alte locuri butonul de sub birou blocheaza usile si cheama politia, la noi e pe dos . Cu toate ca ar fi bun si in prima situatie atunci cand apar unele figuri pe aici, care ma cam baga in sperieti !” .

Cu castile in urechi, vorbind la un telefon invizibil, isi facu aparitia, intr-un ritm alert, cu un aer odihnit si bine-dispus, Mugurel . Dadu din cap politicos in directia Violetei si isi continua netulburat drumul conversational spre biroul lui . In fuga, prinzand in ultimul moment usa deschisa de Mugurel, intra si Ionela . Imbracata in verde, de la marginile beretei pana la tocul pantofului, ea aduse un aer proaspat, bineinteles verde, de primavara, in incapere . Se duse la Violeta si tragandu-si respiratia ii zise : “Tre..buie sa vina cati… cativa baieti la  u…un interviu . Ssss..a ai tu gija de ei, te rooog !” . “Stai linistita, ii tin eu in priza aici la receptie . Si daca e cazul, le pun eu doua-trei intrebari, asa de incalzire “

Nici nu termina bine discutia si suna telefonul . Era Georgiana de la parter. Ii spuse cu un glas de vrabiuta ca vine primul candidat . “Ok, il astept” si Viioleta se posta intr-o pozitie strategica astfel incat sa vada si iesirea de la lift . Aparu Florin cu o scara pe umar si cu o masina de gaurit in mana . “Hai mai repede, ca-mi strici vizionarea . Ce mai repari pe aici ?” “Nimic, demontez un birou ”. “Si cu scara ce faci ? E un birou suspendat ?” “Nu, hai mai si tu Violeta, cu scara mai schimb niste neoane “ si ii arata doua tuburi lungi, ca niste macaroane, pe care le scoase ca un scamator din manecile salopetei largi “ . “Bine, bine, vezi m-a rugat Bartos sa-i dau numarul tau de telefon , vrea sa te bage in finala, asa ca antreneaza-te cu mai multe neoane !” . Discutia le fu intrerupta de un tanar slabut, cu ochelari si palid la fata . Violeta il recunoscu din prima : “Pentru interviu, nu-i asa ? Stai jos aici, uite o sticla de apa si revista asta, e “Cosmopolitan”, editia fara reclame, citeste-o cu atentie, s-ar putea sa-ti dea din ea “ . Tipul se aseza si cu degetele tremurande incepu sa o rasfoiasca . “Aoleu, e terminat, nu stiu ce o sa faca, uite cum citeste ! Tine revista invers . O fi roman ?” comenta ingrijorata in sinea ei . Ingrijorarea ei fu curmata de Ionela care il invita pe candidat in sala de interviuri . Un nou telefon o facu sa tresalte . Un alt potential coleg era anuntat . Acesta era facut din alt aluat : calm, sigur pe sine, senin se aseza pe fotoliul de asteptare, picior peste picior, rotindu-si ochii dupa forma unui @ ce era scris mare pe perete . Violetei ii placu din prima clipa, asa ca nu statu prea mult pe ganduri, se duse la el, ii intinse mana si ii spuse “Bine ai venit, sunt Violeta si sunt aici pentru a intampina pe toata lumea cu un zambet . Succes !”

*poza de aici