Ea are 23 de ani, este absolventa de ASE, cu doi ani facuti in perioada cealalta, doi ani plicticosi, cu multe examene pe care le-a luat doar citind Scanteia aparuta cu o zi inainte, si alti doi de libertate, in care seminariile si examenele s-au amestecat intr-un iures ametitor cu Piata Universitatii, mineriadele si noptile pierdute in fata televizorului pentru filme sau procese comuniste . Isi gasise si o slujba complementara, rupea bilete la intrarea Teatrului “Nottara” sau conducea spectatorii la locurile lor inainte sa se ridice cortina . Putinii bani castigati ii investea in carti, stiind sau banuind ca in noua epoca, cei “cu carte” vor avea succes . A terminat si ultimii ani, cu sansa, profitand si de timorarea profesorilor indusa de sindicatele studentesti ce reusisera imediat sa faca trecerea de la plictisitoarele sedinte si informari politice la marsurile zgomotoase ce se incheiau prin aparitii inopinate la Televiziune sau in noile carciumi in care berea se vindea si inainte de 10 AM .
Sfarsitul facultatii a insemnat si asumarea primelor responsabilitati . S-a angajat mai intai ca asistenta (job-ul de secretara deja disparuse) la o firma ce producea nasturi . Isi facea treaba, cuminte, constiincioasa, locuind inca cu parintii, strangand bani pentru un viitor ce inca nu se contura si cautand in “Romania Libera” anunturi pentru o slujba mai buna . Acorda o atentie sporita si felului cum arata, inlocuind treptat pantofii de Guban (tot mai rari), cizmele Clujana (tocise toata facultatea o singura pereche !), puloverele pe gat crosetate manual de bunica sau mecanic la Tricodava, bluzele si fustele croite pe la APACA de prietenele lui Petre Roman, spray-urile Farmec … schimbase asadar toate aceste “trademark-uri” ce se sufocau incetul cu incetul cu lucruri sclipitoare, scumpe si de o calitate indoielnica aduse cu tirul sau cu sacul din Turcia sau de aiurea . Garderoba ei se umplu de imbracaminte din material de jeans : pantaloni, bineinteles, de toate culorile si toate formele geometrice (dreptunghi, trapez, patrat, etc), rochii, fuste mai lungi sau foarte scurte, geci simple sau imblanite … pana si gentile erau facute din acelasi material . La munca ocolea tinuta sport, incerca sa-si definesca un stil elegant si pretentios cu care sa-si mascheze aerul usor strengar si trupul adolescentin ce nu cunoscuse inca adevaratii fiori ai dragostei .
Intr-o zi, la scurta trecere in revista a anunturilor din ziar, pe langa cele obisnuite, cu un numar redus de cuvinte, pe toata latimea paginii ii zambea un anunt ce o facu sa tresara imediat . A fost “coup de foudre” … A stiut ca brandul o alege pe ea si nu invers . Coca-Cola venise in Romania si o cauta . O gasise, pregatita sa se arunce in bratele unei relatii ce va dura cel putin “vingt ans” . La interviu insista pe un singur raspuns, simplu si direct : “Vreau sa lucrez la Coca-Cola pentru ca este bautura mea preferata !” cu care se pare ca i-a convins pe cei care inceracu sa construiasca o noua afacere de succes aici, in Romania . Viata ei se schimba, invata repede, se acomoda cu toate noutatile tehnologice aduse imediat de gigantul multinational, renunta la multe lucruri pentru a castiga increderea si respectul celor din jur . Au fost ani frumosi, cu zile de lucru prelungite pana noaptea tarziu atunci cand directorul financiar se incapatana sa termine “inchiderile” cu o zi mai devreme (parca era planul cincinal facut in 4 ani si jumatate !) dar si cu strigate de bucurie in fata calculatorului, generate de un Excel caruia ii gasise cele mai potrivite formule . Isi permitea acum si haine de firma, si chiar isi crease un stil propriu, ajutata si de parfumul scump – Kenzo Amour Florale – de care se atasase si pe care il folosea cu obstinatie . Cu noroc as zice pentru ca efluviile acestuia, lasate in urma ei, dupa ce a intrat odata in camera mica si aglomerata a baietilor de la IT, i-au ridicat privirea (si nasul !) lui din ecranul pe care defilau tot felul de linii verzii cu simboluri necunoscute . Urmarea este simpla, el a inceput sa faca mai multe vizite prin Financiar, ea, ametita, a realizat brusc ca e foarte greu sa-si tina minte in fiecare zi parola de retea si ca mai usor este sa sune la IT, pana cand, intr-o zi, s-au intalnit pe peron, la Industriilor, alergand dupa metroul care le-a plecat amandurora de sub nas . Propunerea de a bea un suc, asa de consolare, a venit normal, bineinteles ca a fost o Coca-Cola, si zilele au trecut frumos, ca un vis in sfarsit implinit pentru amandoi . Intr-o dimineata, peste cateva luni, colegii lor, cei mai apropiati, au observat pe fata fiecaruia un zambet misterios, sfios, si o lumina pe care ochii lor o imprastiau involuntar in jur . Joaca lor nevinovata se sfarsise si pasisera amandoi, impreuna, pe portile larg deschise ale iubirii . Continuarea a venit firesc : s-au casatorit in doi ani, baiatul s-a nascut dupa inca un an, iar fetita, rasfatata familiei, este acum proaspat scolarita in clasa a cincea .
Profesional, bineinteles ca a evoluat cu o viteza ce a ametit-o si pe ea . Acum conduce cativa zeci de oameni, are un birou insorit intr-o cladire noua din nordul orasului, conduce o masina japoneza, puternica si agila in acelasi timp, calatoreste o data pe luna la diferite meeting-uri si training-uri, este o voce ascultata si stimata de toti . Castiga bine, isi permite anual cate doua concedii, unul pe afara, in resort-uri de lux, ascunse de aglomeratia si tumultul cotidiene si altul de Sarbatori in pensiuni de munte in care regaseste cate ceva din copilaria de mult apusa . Se ocupa bineinteles si de ea, vizitele pe la saloanele de infrumusetare fiind mai dese in ultimul timp, iar timpul petrecut dimineata in fata oglinzii pentru a-si gasi hainele si machiajul cele mai potrivite a crescut si el direct proportional cu numarul kilogramelor care o necajeau discret .
Dar douazeci de ani inseamna totusi ceva si din cand in cand, pentru a nu uita complet trecutul, mai scoate dintr-un colt secret, din casa, cateva obiecte, improspatandu-si amintirile cele mai pretioase : o colectie de nasturi de la primul loc de munca, anuntul de angajare la Coca-Cola decupat din ziar, acum usor sters si ingalbenit, postit-ul pe care el i-a scris primul “Te iubesc”, o discheta de 1.44” ce contine primul “PowerPoint”, o poza de la un team building si o cheie de la primul birou . Prevazatoare si-a lasat si cateva locuri libere : pentru diploma de 25 de ani si, cine stie, pentru cadoul de 30 de ani .
*poza de aici
