A fost odata ca niciodata … De fapt, au fost odata ca niciodata un barbat si o femeie . Toate povestile incep asa . Si toate basmele au personaje principale si unele decorative, cele care sunt menite sa creeze atmosfera si fundalul naratiunii . Povestea mea are doar doi actori, ea si el … poate este una de dragoste, traita la maxim in doi, sau doar una banala, obisnuita, trista, cu final cunoscut, ori doar un voal tesut de imaginatia autorului, ori … o sa va las pe voi, cei care o cititi in acest moment, sa umpleti punctele de suspensie .
O companie, undeva intr-o tara … Era o zi de iarna, una banala si friguroasa ce urma sarbatorilor inceputului de an . Nimeni nu avea chef de sedinta, dar asta era obiceiul : sa se inceapa un nou an cu un bilant al precedentului si cu promisiuni crescute pentru ce va urma . Venise si seful cel mare, asa ca nu prea existau motive pentru a o rata . Incepuse si un nou proiect, unul grandios, de anvergura, ce afecta toata compania, un alt argument pentru o prezenta obligatorie . El era la cateva luni de la numirea intr-o pozitie inalta, avea ambitii, se implica si era la curent cu tot ce era nou si, pe langa altele, ii placea sa observe si sa comenteze tot ce era mai interesant in jurul lui .
Sedinta incepuse clasic, cu felicitari si cu angajamente mai mult sau mai putin formale, cu discursuri, cand fade si stereotipe, cand inflacarate, cu plictiseala alungata imediat de tonul ridicat, vocea clara si raspicata a sefului cel mare care trebuia urmarit cu atentie .
Pauza de la ora 10:00 veni ca o izbavire pentru toti, simteau nevoia sa-si arda buzele cu scrum aspru, de tigara si sa-si dezmorteasca oasele tinute nemiscate prea mult timp . El ramase inauntru, isi schita cateva idei pe caietul gasit pe masa, nu fuma si stia ca cele 10 minute treceau oricum prea repede . Isi misca putin gatul, masandu-si umarul drept, sacait de o durere mai veche . Atunci o vazu pe ea … La cativa metri, asezata pe scaun, la o masa in fata lui … Era frumoasa, singura si trista . O stia de mult, de cand se angajase, o pustoaica inalta, cu trup de viespe, zambet luminos si gene mereu clipitoare . Anii trecusera si tanara din urma cu 10 ani se transformase intr-o femeie incantatoare, cu mers de manechin, imprastiind in jurul ei caldura si dragoste . Cele cateva experiente amoroase, trecatoare, nu o marcasera in sens negativ, dimpotriva, ii daruisera o forta interioara si o capacitate de a atrage si ma mult privirile .
Astazi era imbracata elegant, in negru, cu parul lung cazandu-i pe umerii rotunzi, dar trista, cu ochii cautand ceva, sau pe cineva, departe, dincolo de peretii incaperii . El isi simiti inima impingandu-i sangele mai repede in vene si se lasa dus de primul instinct . Se aseza langa ea, la masa, si incepu cea mai banala conversatie . “Buna, ce mai faci ? Nu te-am mai vazut de mult” . “Multumesc bine, da, am fost ocupata” . “Trebuie sa-ti fac un compliment, arati fantastic”. “Multumesc, esti dragut “ . “Nu stiu cum sa-ti spun, e ceva schimbat in bine la tine, incerc sa-mi dau seama, dar nu pot” . Ea schita in sfarsit un zambet . “Am slabit cateva kilograme, am scapat de o povara, cred ca nu m-ai vazut de mult timp “. “Da, asa e, si in rest, cum o mai duci …” . Si tot asa, cateva fraze conventionale, care, chiar daca nu s-ar putea crede, il facura sa se piarda de tot in ochii ei mari, catifelati, umbriti din cand in cand de bataia de aripa a genelor . Colegii lor incepura, unul cate unul, sa se intoarca si atunci, cu un gest suprem de curaj, el incheie conversatia atingandu-i delicat mana-i de sidef .
Trecura cateva zile si, ca intr-un film ce se relua la nesfarsit, el se gandea numai la ea . Nu mai avea chef de nimic, ramanea cu privirea pironita in ecranul laptop-ului, revazand cadru cu cadru, secunda cu secunda, discutia cu ea . Se trezi la un moment dat vorbind singur, repetand cuvinte pe care ar fi vrut sa i le spuna, dar care nu ii iesisera din vocea blocata de emotie .
Incerca sa o vada, macar sa o zareasca, dar ea lucra la alt etaj, era ocupata, si el parca innebunise de o durere ascunsa in camarutele inimii . Intr-o dimineata se hotari sa o sune . Forma numarul, ii vazu numele pe ecranul telefonului si inchise imediat, rusinat .”Doamne ce gafa am facut !”, spuse cand isi dadu seama ca ea va vedea cine o sunase . Asa ca apasa din nou tastele telefonului, calmandu-si bataile inimii . Ea raspunse imediat, cu un glas neutru, nesurprins de apelul lui : “Ce faci ? M-ai sunat din greseala ?” .”Nu, nu”, baigui el incurcat . “As vrea …” si aici isi simti inima aproape de corzile vocale, “sa te invit la masa ” “Cum sa nu, si mie mi-e cam foame, ne vedem jos intr-o ora” . Inchise telefonul si ii veni sa topaie de bucurie, reusise sa-i atraga atentia, si va sta si fata in fata cu ea peste foarte putin timp . Se uita la ceas, mai lucra cate ceva, iar se uita la ceas, se mai ridica de pe scaun, iar se uita la acele ceasului ce abia se miscau si tot asa, pana cand iesi pe hol unde, surpriza, se intalni cu ea, proaspata, vesela, curioasa … nu, nu intarziase si nici ceasul nu-i jucase o festa, ea a vrut pur si simlu sa vina pana la el, la birou, sa-l ia si sa mearga impreuna la masa . Se simti mandru, plin de el, un sentiment prostesc, ce se manifesta involuntar la barbatii ce au langa ei o femeie frumoasa . Dar ea era mai mult decat frumoasa, era o zana, nascuta intr-un vis, o perla cu o geometrie perfecta, ce adunase in ea soaptele marii . Se salutara si pornisera impreuna spre lift, simti privirile invidioase ale unor colegi care ridicasera mirati sprancenele atunci cand ii vazusera impreuna .
La cantina el isi lua o mancare banala, cauta o masa, nici prea retrasa ca sa nu bata la ochi, dar nici prea apropiata de galagia celor care mancau deja, gasi una, o lasa pe ea sa se aseze prima si incepura o conversatie care se transforma imediat in monolog, pentru ca el fu incapabil sa mai vorbeasca . Dadu farfuria cu mancare deoparte, asculta fara sa receptioneze prea mult din cuvintele ei si incepu sa-i “sculpteze” cu privirea, cu gandul, cu inima, intreaga ei fiinta . Porni de la parul lung, bogat, aruncat din cand in cand peste umeri, continua cu fruntea alba, boltita, cobori spre ochii de culoarea cafelei, si buzele conturate clar, in linii picturale, cea de sus mai subtire, cea de jos mai plina, impreuna inchinzandu-se intr-un zambet sublim, ce se prelungea in gropitele obrajilor . Ea observa ca el nu mananca si ca parea pierdut de tot, il intreba daca ii place mancarea, el se trezi din hipnoza si spuse ca nu-i e foame, privea cum se lasase ea sedusa de o salata pe care o manca cu pofta . Langa ei se asezara cativa colegi, si, dintr-o data, linistea care-i protejase pana atunci se sparse, se auzea muzica din tavan, zdranganitul tacamurilor si glasurile amestecate ale oamenlor . Se uitara unul la celalalt, iar el si la farfuria neatinsa, si se ridicara amandoi in acelasi timp, plecara impreuna, el tot cu inima undeva in zona faringelui, liftul o lasa mai intai pe ea, si ea disparu facandu-i cu mana …
*poza de aici
