Acum multi ani am citit o istorisire hazlie despre o … fotografie . Un fotoreporter inspirat a prins, in timpul finalei Cupei Davis din Bucuresti, din 1972, o imagine cu Ilie Nastase si Ion Tiriac . Cei doi au fost imortalizati sprintand, perfect sincronizati, in urmarirea unei mingi trimise probabil de Stan Smith, intr-un lob de vis, peste ei . Probabil ca Tiriac era langa fileu, iar Nastase a incercat un atac decisiv punand o minge, nu prea puternica, pe unul din colturile terenului . Uriasul din Pasadena (Stan Smith) s-a intins cat a putut si, cu varful rachetei, rasucit, a intors mingea pe o traiectorie neverosimila, departe in terenul advers . Tiriac si Nastase, surprinsi, au cascat cateva clipe gura la minge si, trezindu-se, au pornit amandoi, vijelios spre punctul unde obiectul alb urma sa atinga terenul . Imaginea, din punct de vedere fotografic, era ideala . Doi barbati incordati, aplecati sub forta disperarii, privind undeva spre cer . Cel mai tanar, Nastase, zambind sugubat, parca stiind ca este fotografiat . Iar Tiriac, serios, incruntat, muscandu-si un colt al mustatii, uitandu-se mai degraba mustrator la partenerul de joc .
Nu stiu care a fost deznodamantul acelei faze, fotografia nu a facut decat sa prinda un crampei din acel meci dramatic . Iar imaginea urma sa apara in revista “Sportul”, singura publicatie de sport din acea vreme . Distractia insa abia incepe . Ideea fotografului a fost sa puna acea imagine pe o pagina intreaga, un A4 generos . Asa a si fost construit, initial, acel numar al revistei . Doar ca o stire venita in ultimul moment, de ultima ora, un rezultat al unui meci de fotbal, probabil, un derby, a “furat” jumatate de pagina . Fotbalul a fost si va fi rege, chiar si in fata unor monstri ca Nastase si Tiriac . Astfel ca poza a fost taiata aratand acum doar busturile celor doi tenismeni . Istoria nu s-a oprit aici . Cineva, persoana importanta, de la cenzura, a vazut mustata lui Tiriac si si-a adus aminte ca Tovarasului nu-i prea plac mustatile asa ca, harsti, Tiriac a disparut si a ramas doar Ilie, intr-un format cat jumatate de palma . O alta idee traznita, venita ca un avion supersonic, a considerat ca, si asa, poza este foarte mare si, oricum se vede simbolul Dunlop pe racheta lui Nastase, racheta lui fiind rezultatul unei “fabrici” de succes din lumea capitalismului decadent, asa ca poza a fost taiata inca o data, lasand vederii doar un “timbru” cu chipul lui Nastase . Si zambetul lui sagalnic .
Cam asa am patit si eu cu prietenul meu grec, Menelaus . Cum, care Menelaus ? Grecul simpatic, usor corporatist, ce n-a inteles si n-a iubit niciodata fotbalul . Cel care a fost, cateva postari mai jos, tinta “incurajarilor” colegilor sai, suporteri (normal !) ai echipei Romaniei .
Cu Menelaus am reusit sa duc la bun sfarsit un proiect dificil, lung si complicat . Bucuros de reusita, imi spun ca ar fi frumos sa scriu cateva cuvinte laudative despre el in revista corporatiei . Zis si facut . Imi iau cateva repere publicistice : varsta, activitatea, preferintele, atitudinea, etc si ma pun pe treaba . Ma documentez putin si despre istoria recenta a Greciei si ma asez in fata calculatorului si Word-ului . Banuind o oarecare pasiune pentru baschet am inceput povestea cu momentele in care copil fiind privea entuziasmat performanta echipei nationale a Greciei ce castiga in mod neasteptat, dar pe deplin meritat, titlul de campioana a Europei . Iar Galis, Giannakis, Fasoulas si Christodolou au fost eroii cu i-au marcat copilaria, insuflandu-i ambitia si dorinta de a reusi in viata . N-am avut curajul sa amintesc de euforia nascuta in Grecia la castigarea Campionatului European de fotbal in 2004, indiferenta lui fata de sportul rege fiind atat de evidenta, incat probabil ca atunci, in 2004, vazand atata lume pe strada, si-a inchipuit ca a se dau portocale gratis la Carrefour . Mi-am mutat apoi cursorul in perioada scolii si a facultatii, i-am laudat performantele la invatatura, rezultatele la Olimpiadele scolare si la concursul inter-universitar Pitagora, bursele obtinute si abilitatile de lider capatate si folosite mai tarziu . Am amintit si actiunile de voluntariat, participarea benevola, in timpul sezonului, la activitatile de Salvamar din Tassos si chiar salvarea unui copil roman caruia i se dezumflase colacul, in larg, departe de geamandura . Inspiratia mea era de neoprit, propozitiile elogioase se suprapuneau, se intreceau, se inghesuiau, alcatuind un portret, in mare parte adevarat, al Marelui Menelaus .
I l-am dat sa-l citeasca, inainte de a-l publica . S-a uitat la mine, l-a mai citit o data, a inchis ochii, iar s-a uitat la mine si a zis : “Liviu draga, e prea mult . Eu sunt un tip normal, nu ma uit nici la baschet, nici la fotbal, imi fac cumparaturile doar de la magazinul din coltul strazii, iar la concursul Pitagora nu m-am dus pentru ca ma imbolnavisem de varicela . In Tassos n-am fost decat o singura data, cand eram elev, intr-o tabara, dar atunci, acolo, erau doar nemti, si nu romani . Si nici nu prea stiu sa inot . Si imi plac smochinele, nu portocalele . Asa ca … ” . Am inteles, am refacut articolul si nu am scris decat o singura fraza : “Menelaus e un grec, bland, linistit si cumsecade pe judecata caruia te poti baza oricand .”
Ufff, nu mai zic nimic, imi pun doar o intrebare retorica : “Oare unde sunt grecii de altadata ?”
*poza de aici
