“How are you today, Sir ?” Stau la coada, la casa, in Sobeys, un supermarket colorat tot in verde si ma intreb de unde il stie casierul, un baiat cu trasaturi asiatice (coreean, chinez ?) si imbracat, bineinteles, in verde, pe domnul inalt, grizonat, din fata mea . Barbatul ii raspunde scurt, amabil, si imi dau seama ca s-au cunoscut cu doar 20 de secunde inainte . Nu stiu daca bunavointa sau formulele politicoase de adresare fac parte din “job description-ul” casierului, care apropo, sta tot timpul in picioare, fara macar o “umbra” de scaun, dar clientii sunt incantati si probabil ca atentia asta exagerata ii face sa vina si a doua oara in acest loc . Si, slava Domnului, ar avea de unde sa aleaga, cu toate ca nu bag mana in foc ca la celelalte magazine nu sunt intampinati la fel . Vine si randul meu, primesc aceeasi intrebare si incerc sa-l surprind cu un “I have an awful day and, by the way, it’s not your business !” . Coreeanul, chinezul sau ce-o fi ramane cu gura cascata, si am timp sa-i fac si o poza cu telefonul, asa pentru eternitate . Pana sa o inchida si sa articuleze ceva, ii retin si numele de pe ecuson, ceva de genul Jack Woo si imi propun sa-l caut pe Facebook si sa-i cer scuze pentru impolitetea mea . Daca cumva o sa ma tina minte . O sa ma tina … Pentru ca eu eram ala cu mandibula pana la pamant, uimit de dialogul din fata mea . Nefiresc si neintalnit in Romania . Iar razbunarea mea verbala nu apucase sa se metamorfozeze din stadiul de idee la cel de punere in aplicare pentru ca efectiv zambetul chinezului sau coreeanului ma dezarmase complet . Iar el terminase de scanat toate produsele si astepa cuminte sa-mi trec card-ul de credit print fanta cititorului si sa o las si pe tanara inalta, frumoasa, cu o alunita pe gat, din spatele meu, sa-si duca la masina cutiile de inghetata ce o vor ajuta, involuntar, sa-si strice trupul bine proportionat . Recapituland putin, pentru a intelege mai bine contextul, scena era urmatoarea : casierul discutase politios cu un domn din fata mea, eu, uimit de acest lucru, imi pregatesc o replica usturatoare pe care nu o mai rostesc pentru ca toti din jurul meu zambesc si incearca sa ma ajute, iar tanara din spatele meu, frumoasa, blonda si luminoasa imi da chiar o cutie cu inghetata cu mango, preferata mea, sa o mananc linistit acasa . Atunci am inteles care este esenta oamenilor care traiesc in Calgary . Toti vor sa te ajute, indiferent daca o fac din spirit civic, curiozitate, instinct sau obligatie . Inclusiv pe strada am intalnit de doua ori, oameni care s-au oferit neconditionat sa ne faca poze in care sa iesim in formatie completa . Am refuzat de fiecare data, temandu-ne sa nu ramanem fara aparat . Deh, nelinisti romanesti …
Una peste alta, Calgary-ul aduna oameni din toate rasele, din toate natiile si din toate colturile Pamantului . Toti s-au adaptat foarte repede la aerul tare al inaltimilor pe care este situat orasul si s-au integrat perfect intr-o armonie culturala dictata de respectul celorlalti, supunerea fata de lege si preocuparea fata de bunastarea proprie si de viitorul copiilor lor . Sunt lucruri simple, repetate la nesfarsit de toate generatiile ce au trait aici si care alcatuiesc reteta succesului unui oras in care 7 luni pe an temperaturile sunt sub zero grade Celsius .
Un loc aparte il ocupa romanii . Cam 10,000 sunt in Calgary . Cu totii plini de sperante si dornici de a trai o viata mai buna . Si una care sa le reaminteasca de Romania . Pentru ca pe langa adaptarea rapida si obligatorie la conditiile Canadei, romanii nu si-au uitat traditiile si bunele obiceiuri . Isi cumpara gratare sofisticate pe care fac destul de des fripturi, carnati, mici de casa si peste . Pun muraturi, gogosari si castraveti in borcane acoperite cu celofan . Fac, in pivnite, vinuri dupa retete moderne . Construiesc cutii speciale in care afuma sunca si carnatii luati de la piata de la prietenii ucraineni si polonezi . Coc, in cuptoare electrice, moderne, placinta ca la mama acasa . Folosesc la mancare condimente luate din Romania in pungute pe care scrie cimbru, piper, leustean, busuioc si patrunjel si care au fost puse primele in valizele cu care au aterizat pe pamant canadian . Iar peste toate, din cand in cand, li se umezesc ochii si ofteaza coplesiti de dorul de Romania . Si atunci se intorc pentru cateva saptamani sa-si vada rudele si sa-si viziteze prietenii, incarcandu-si pentru inca un an cutia secreta cu dor si amintiri .
Le multumesc in primul rand Ramonei, lui Gabi si lui Bogdan . Calde salutari Iulianei, Dianei si lui Adi, Faniei, Ioanei si lui Fane . Am fost privilegiat, si le sunt indatorat pentru acest lucru, sa-i cunosc pe Marcel si Gabi, pe Radu si Cornelia, pe Cristi si Cornelia, pe Razvan si Dana si pe Lucian si Carmen . Toti sunt modele de abnegatie, incredere si succes .
