Visul meu secret este, de cativa ani, “O intalnire de gradul trei”. Nu stiu daca ati vazut filmul, “Close Encounters of the Third Kind” pentru cinefili, dar eu ma pregatesc de ceva timp pentru contactul cu extraterestrii. Cu o extraterestra. Blonda si politista. Este vectorul impuls al vietii mele. Tinerele politiste arata foarte bine, gratioase, finute, serioase, gata sa aplice legea oricarui contravenient. Am trecut de multe ori cu masina pe langa un echipaj de politie colorat de prezenta severa a unei profesoare de germana in mintea mea, a unei politiste blonde, vesele si indiferente in realitate. Imi intoarcem privirea spre ea, neglijand masinile din fata si o imploram in gand: “Opreste-ma, opreste-ma, te rog, opreste-ma!”. Da de unde, telepatia nu functiona si, intotdeauna, ca in viata, era ales alt sofer, unul care, cu siguranta, nu-si dorea asa ceva. Am incercat diverse trucuri, s-o claxonez, sa depasesc viteza legala, sa conduc precum Mister Bean, sa merg cu spatele, sa vorbesc la telefon, as, de unde, parca eram omul invizibil, nu ma vedea, nu ma auzea.
Ma lasasem pagubas si imi mutasem atentia spre activitati in care sansele de castig erau mai mari: sa ma intersectez la Otopeni cu umbra unui avion ce tocmai ateriza, sa nu prind coada la magazinul de paine din Pucheni sau Tanti Macrina din Potigrafu sa aiba varza de Bruxelles de vanzare la poarta.
Dar astazi s-a intamplat minunea. Veneam de la birou, cu masca la gura, bineinteles, si cu gura cascata la traficul inexistent din oras. La sensul giratoriu de la Arcul de Triumf, in clipa in care ma inclinasem mult pe volan spre stanga pentru a compensa efectul fortei centrifuge de inertie, imi sare in fata o caprioara. Pardon, o politista. Trag fericit pe dreapta si, ca la scoala, incep sa-i fac analiza sintactica si morfologica. Avea o fata potrivita, o statura potrivita, niste ochi potriviti, niste sani potriviti, un mijloc potrivit, niste picioare, ati ghicit, potrivite. Era o femeie potrivita. Dar era blonda, cu un chip de coperta de revista, bine, jumatate de coperta, pentru ca cealalta jumatate era acoperita de o masca chirurgicala, albastra, 5 lei bucata pe site la eMag astazi, 50 de bani acum doua luni in farmacii; avea o camasa ai carei nasturi erau incheiati regulamentar pana la gat, dar care ar fi trebuit sa fie mai desi pe la mijlocul ei pentru a rezista mai bine la presiunea colosala generata de relieful avantat al trupului; intreaga constructie era intr-un echilibru perfect, pentru ca anteriorul entuziasmant, vizibil, era balansat la milimetru de elanul posterior de care se bucura inalt, rece si indiferent Arcul de Triumf.
A venit la geamul masinii mele si i-am citit pe masca vorbele duioase: “Actele la control!”. Mi-am scos cu grija adeverinta si CI-ul, fara miscari bruste care sa atraga atentia maiorului rotund, cu haine de camuflaj, ce legana un Kalasnikov fara incarcator in el. Normal, n-aveam nevoie de martori nedoriti. Am lipit adeverinta si actul de identitate pe geam, ca intr-o scena de film cu mafioti, observand cu atentie ce face. Cum cine? Policewoman! A deschis un caiet cu coperti negre si a inceput sa scrie incet in el. M-am uitat cu atentie la caiet si, instantaneu, m-am intors in timp. In timpul liceului, atunci cand foloseam um caiet de 200 de pagini drept maculator pentru toate materiile: romana, matematica, fizica, engleza, geografie, chimie, dirigentie, purtare, etc. Pentru a nu-l incurca cu ale colegilor (pe vremea aceea copertile aveau aceasi culoare) scriam numele cu pixul pe latura alcatuita de toate paginile suprapuse. Astfel incat, ca intr-o lectie de magie, numele se vedea atunci cand obiectul era inchis, dar disparea sau era incomplet atunci cand era deschis. In acelasi fel procedase si eroina mea. Doar ca nu se vedea numele intreg deoarece caietul era pe jumatate deschis. Ghinion! Nu-i nimic trecem la planul A barat. Bag adeverinta si CI-ul inapoi in rucsac si ma uit cu speranta la ea. Geamul era inchis, conform prevederilor Ordonantei de urgenta. Am fost in tot acest timp perfect legal, sper ca v-ati dat seama. Hopa, imi zice ceva de dupa geam si dupa masca. Nu cumva mi-a cerut numarul de telefon? Sa verific totusi, nu cumva sa ajung, din greseala, in tabul ce era pazit de maiorul, rotund, imbracat in haine de camuflaj. Vi-l amintiti, v-am povestit despre el 17 randuri mai sus. Asa, sa revenim. Hai sa verific ce am inteles din filmul mut ce se desfasura intre noi. Imi dau masca jos, repet, eram legal la ultima virgula a regulamentelor in vigoare, si o intreb suav “Doriti cartea mea de vizita?” Replica a venit imediat cu o sclipire de sabie de Toledo aprinsa de ochii ei cenusii ca o poezie de Bacovia : “Nu, …ule, arata-mi talonul masinii!” N-am inteles prea bine al doilea cuvant, putea sa fie “dragule” sau “motanule” sau, nu cred, ar fi fost imposibil, “bizonule” ori “ elefantule”. Oricum, n-am comentat prea mult, am lipit de geam si talonul masinii, ea si-a mai notat ceva in caietul personalizat si mi-a facut semn, cu o neplacuta indiferenta, sa plec. M-am asigurat, strada era oricum pustie, si m-am multumit, in final, cu imaginea ei, profilata, in contrast, pe marmura batranului monument. Credeti ca am renuntat asa usor? Nu ma cunoasteti … In loc s-o iau, firesc, spre Ploiesti, am facut stanga si m-am inscris pe banda dinspre centrul sensului giratoriu. Acolo unde mai intra soferitele si ies dupa o jumatate de ora. Mi-am zis “Fie ce o fi, trebuie sa ma opreasca inca o data”. La prima tura nici nu m-a observat, la a doua rotatie era ocupata cu alta masina, la a zecea a terminat cu acel vehicul, pe la a cinspea am inceput sa ametesc, la cea cu numarul 25 m-a vazut maiorul gras, il stiti, v-am povestit despre el, acum 34 de randuri, si si-a mutat AKM-ul pe umarul celalalt, la rotatia 40 mi-a venit rau si era sa inghit masca, asa ca am renuntat si am pus masina pe directia normala. Atat de normala incat nu mi-am dat seama ca am luat-o in sens invers si ca m-am intors la birou. Acum ma cert cu paznicul care sustine ca e ora 8 seara si ca biroul e inchis, iar eu incerc sa-i demonstrez ca nu e duminica.
*/ poza de aici https://www.deviantart.com/warbirdphotographer/art/Pinups-Police-Stop-611228049
