Daca deasupra receptiei de la etajul 3 ar fi fost un ceas, acesta ar fi aratat ora 8:00 . PM, fiindca pe geamurile uriase, interminabile, intunericul daduse buzna si voalase contururile birourilor, scaunelor, calculatoarelor, imprimantelor si chiar bancomatului . Iar noaptea asternuse si linistea pe care o merita cu prisosinta agitatia de peste zi .
Intr-o singura sala de sedinte, o lumina albastra, tremurata, strica simetria perfecta a acestui cadru . Era “Board Room-ul”, locul sacru al sedintelor de management si nu numai . Se auzeau si soapte, semn ca la ora acesta cineva inca mai avea chef de lucru . Iar la usa erau frumos parcate trei aspiratoare, un sac negru, plin de hartii, si doua termosuri (goale …) de cafea . Inauntru, in capul mesei, in fata unui laptop, emotionata, se afla Irina, cea care este responsabila cu ordinea si curatenia de la etajul 3 . In stanga si in dreapta ei stateau relaxate, sorbind fiecare dintr-o sticla de Coca-Cola Zero, Mariana, reprezentanta etajului 1 si Tanti Ioana, sefa cu activitatea de “cleaning” de pe etajul 2 . Cu o abilitate nebanuita, Irina isi conecta laptop-ul la videoproiector, apasa F5 si, in admiratia celorlalte participante, isi incepu prezentarea . “Se vede ca etajul 3 este mai usor si ca Irina nu are incarcare . Cind o fi avut timp sa invete sa lucreze cu calculatorul si cu toate draciile astea electronice ?”, intreba in gand, retoric, desigur, Tanti Ioana . Intrebarea nu ramase fara raspuns pentru ca Irina isi fixa privirea ochilor ei albastri la nivelul celor 150 de centimetri ai celei care mai era numita si “Micuta Cio-Cio-San” . “M-a invatat un baiat dragut de la IT, caruia ii fac in fiecare dimineata un ceai de sunatoare, fara zahar, numai bun la detoxifiere”, zise ea parca scuzandu-se . “Dar sa incepem, asa cum am auzit eu pe la meeting-urile la care am pregatit cafelele, prajiturile si bananele … Welcome to our first business analysis meeting ! I would like to …” si Irina se opri ingrijorata de uimirea, vecina cu pre-infarctul, de pe fata Marianei . “Aaaa … cum … tttuu te mai uiti inca la telenovele ?”, reusi aceasta din urma sa baiguie . “Nu ma uit”, replica Irina taios . “Dar, in timpul liber, mai sterg de praf cartile si CD-urile unui boss american de aici din Baneasa . Sta intr-o cladire mare, nu foarte frumoasa, de langa Academia de Politie . Asa am mai invatat si putina engleza “ . “Nu stii nimic, singura cladire mare si urata din Baneasa este Ikea . Acolo toate cartile si CD-urile sunt false, doar pentru decor”, interveni stapana pe ea si Tanti Ioana . “Eu cred ca ati uitat ca cine lucreaza la etajul 3 este seful celorlati, nu-i asa ? Va rog sa incetati si sa va uitati la ecran . Altfel va tin aici pana la 10 si o luati pe jos, pe langa calea ferata, pana acasa” . Chiar daca stiau ca lucrul acesta nu se va intampla, baietii de la Meridian fiind prezenti in parcare, gata sa le duca acasa in masinile lor proaspat sterse de praf si de scrum, Ioana si Mariana isi pusera ochelarii pe ochi si ridicara privirea spre ecran . “M-am gandit sa ne intalnim si noi in fiecare luna si sa analizam performantele activitatii noastre . Adica, mai pe scurt, si va rog sa nu va uitati din nou urat la mine, sa ne urmarim KBI-ii . Pentru acest lucru va propun cativa indicatori pe care sa-i folosim de acum inainte . Unul ar fi numarul de metri patrati pe care ii aspiram in fiecare zi . Altul, parerea mea, este numarul de PET-uri goale pe care le strangem si le reciclam de pe mese . Al treilea, foarte imporatant, de cate ori schimbam sapunul lichid in bai . Iar al patrulea, cred ca patru sunt de ajuns, cati saci umplem cu hartie in fiecare zi . Eee, ce ziceti ?” spuse Irina, dand “Enter” ultimului slide in care pusese un sac urias “imprumutat” de pe site-ul ROSAL-ului . “ I agree”, scapa fara sa vrea Tanti Ioana, starnind un zambet rautacios pe fata Irinei . “Nu stiu ce inseamna, l-am auzit de multe ori trecand pe langa biroul directorului de operatiuni”, se scuza ea . “Stiu ca e de bine, nu vreau sa va starnesc, iar ca sa o completez pe Irina, v-as ruga sa trecem si numarul de cesti de ceai pe care la livrez cu precizie in fiecare dimineata, la ora 8, la etajul 2 “ . “ Iar eu as vrea sa add another KBI …”, incepu Mariana, dar se opri fulgerata de laserul din ochii Irinei .”Asaaaa, deci, faceti pe mironositele, nu stiti engleza, iar pe la spate complotati sa-mi luati locul . Sa va fie clar, etajul 3 nu este liber, nu exista decat locuri disponibile la corporatie, daca va convine, sau in Japonia” . “Sefa, iarta-ne, deformatie profesionala, mai citim si noi pe foile de hartie uitate prin salile de sedinta . Nu o facem cu intentie” . ‘Bine, bine, va cred, continua, doreai sa mai adaugi ceva …” . “Da, m-am gandit sa numaram si buchetele de flori pe care le duc in fiecare zi de la receptie fetelor de la Marketing” . “Cine le trimite ?”, intreba curioasa Ioana . “Nu stiu, vin incognito” . “Parca am zis ca evitam cuvintele straine ! Propunerea se respinge, este o situatie izolata, se intampla doar la etajul 1. Sssst, aud niste pasi, liniste ! Am uitat ca nu untem singure, ca ne vegheaza IT-ul . Gata, incheiem sedinta . Ramane cum am stabilit . Mai avem un singur lucru . Sa dam un nume intalnirii noastre, lunare de acum incolo . Am vazut ca numele de reptile sunt la moda, Cobra de exemplu, asa ca va propun “Piton meeting” . Suna incitant si ezoteric in acelasi timp . Agree ?” Celelate doua dadura aprobator din cap asa ca Irina isi inchise laptopul si plecara toate tragand de furtunele aspiratoarelor, ca de niste pitoni lungi, luciosi si cenusii .
* poza de aici
